At the beginning, when I was a child, I thought that days were good to come and go.
There were not always happy days in my life and many times any joy was overshadowed by a less happy event. Or I got a 10 at school and was considered very intelligent, but when I came home my parents were arguing or there was a tense atmosphere. Or I would receive a gift and feel great joy, but something unfortunate would follow… generally it was related to the tension that was felt in the family, between my parents. Thus, the period when I studied, even though I was an exceptional student, was overshadowed by my grandmother’s words “after laughter, comes crying”.
La început, când eram copil, credeam că zilele sunt bune să vină și să plece.
Nu au fost întotdeauna zile fericite în viața mea și de multe ori orice bucurie a fost umbrită de un eveniment mai puțin fericit. Sau am luat 10 la școală și eram considerată foarte inteligentă, dar când am venit acasă părinții mei se certau sau era o atmosferă tensionată. Sau primeam un cadou și simțeam o mare bucurie, dar urma ceva nefericit…în general era legat de tensiunea care se simțea în familie, între părinți. Astfel, perioada în care am învățat, deși am fost un elevă excepțională, a fost umbrită de cuvintele bunicii „după râs vine și plânsul”.
It was like that, my joy was overshadowed all the time. So, all I wanted was to pass the days and grow up, grow up, go away and be independent and somehow… save the world. I didn’t know how I could save the world, but I wanted so badly… I wanted every child to enjoy childhood and the period of childhood and adolescence and to be inspired. Inspired by what? For someone, one or more people to live happily doing what they like.
Growing up in Romania, a country that suffered from communism, joy was almost something forbidden for me, generally speaking…
Thus, in my childhood, joy = quarrels, fights, tension, nothing enough good, and I was thinking of changing the world.
A fost așa, bucuria mea era umbrită tot timpul. Așa că tot ce îmi doream era să treacă zilele și să cresc, să cresc, să plec și să fiu independentă și cumva… să salvez lumea. Nu știam cum aș putea s-o salvez, dar îmi doream atât de mult… Îmi doream ca fiecare copil să se bucure de copilărie și de perioada copilăriei și adolescenței și să fie inspirat. Inspirat de ce? De cineva, unul sau mai mulți oameni să trăiască fericiți făcând ceea ce le place. Crescând în România, o țară care a suferit de comunism, bucuria era aproape ceva interzis pentru mine.
Astfel, în copilăria mea, bucuria = certuri, lupte, tensiune, nimic destul de bun, și eu mă gândeam să schimb lumea.
Said and done…
A long time has passed since then, almost 40 years, and I got to feel the joy.
It doesn’t mean that I’m sitting on a pink cloud and I can’t do well anymore, as I imagined. It doesn’t mean that I am extremely happy every day. What it means is that I do what I like and through the way I do it and through what I have become today, I inspire others.
This is the new definition of joy for me.
Spus si făcut…
A trecut mult timp de atunci, aproape 40 de ani, și am ajuns să simt bucuria. Nu înseamnă că stau pe un nor roz și nu mai pot de bine, așa cum mi-am imaginat. Nu înseamnă că sunt extrem de fericită în fiecare zi. Ceea ce înseamnă este că fac ceea ce îmi place și prin felul în care o fac și prin ceea ce am devenit astăzi, îi inspir pe alții.
Aceasta este noua definiție a bucuriei pentru mine.
All my life I was a trailblazer, a leader, but since I turned 36 I started to live differently. It was a decision that I made unconsciously, that my body was asking for. I had followed a “safe” career because I had to leave my parents, I worked in the banking system and I had satisfaction for almost 10 years and shyly started painting in my spare time (since 2008), but in 2014, when I was still 36 years old, I gave up throughout all this career because I was already not feeling well, my body was showing signs of “I can’t do it anymore”.
Listening to my body, I practically made a transient decision that…without knowing it at the time…brought joy to my life. I started living abroad, I started painting and selling abroad, I lived in Rome (Italy), in Toronto (Canada), in Bogota (Colombia) and now in Guadalajara (Mexico).
Toată viața am fost o deschizătoare de drumuri, un lider, dar de când am împlinit 36 de ani am început să trăiesc altfel. A fost o decizie pe care am luat-o inconștient, pe care corpul meu o cerea. Urmasem o carieră „sigură” pentru că a trebuit să-mi las părinții, am lucrat aproape 10 ani în sistemul bancar și am avut satisfacții și am început timid să pictez în timpul liber (din 2008), dar în 2014, când aveam încă 36 de ani, am renunțat la toată această carieră pentru că deja nu mă simțeam bine, corpul meu dădea semne de „nu mai pot”.
Ascultându-mi corpul, practic am luat o decizie tranșantă care…fără să știu atunci…a adus bucurie vieții mele. Am început să trăiesc în străinătate, am început să pictez și sa vând în străinătate, am locuit la Roma (Italia), la Toronto (Canada), la Bogota (Colombia) și acum la Guadalajara (Mexic).
It’s been 16 years since I started this career of happiness, not an easy career and I exude happiness through every pore. My body supports me and I hope my soul is happy.
It was easy? Not.
Did I know I wanted to come here as a child? Not necessarily, it was something too big for me to imagine that I could.
Did I know I would end up here when I started painting? No, but I made each painting with soul.
Au trecut 16 ani de când am început această carieră a fericirii, o carieră deloc ușoară in care eman fericire prin fiecare por. Corpul meu mă susține și sper că sufletul meu este fericit.
A fost ușor? Nu.
Știam că vreau să ajung aici când eram copil? Nu neapărat, era ceva prea mare ca să-mi imaginez că aș putea.
Știam că voi ajunge aici când am început să pictez? Nu, dar am pus suflet in fiecare tablou.
“I leave these lines here not to brag”, that’s what I told the students of Escuela de Dibujo y Pintura Zapopan, Guadalajara, Mexico, in front of whom I gave a presentation on 27.06.2024. “but to show you that it is possible, that I left a small town called Gura-Humorului in Suceava, Romania and ended up being an international artist, with paintings sold all over the world and an inspiration for you”.
Today I can say that I am successful, because through my experience I can help at least one person to know that she/he can reach his dreams. If I could, anyone can.
„Las aceste rânduri aici nu ca să mă laud”, așa le-am spus studenților de la Escuela de Dibujo y Pintura Zapopan, Guadalajara, Mexico, în fața cărora am făcut o prezentare pe 27.06.2024 “dar pentru a vă arăta că se poate, că am venit dintr-un orășel numit Gura-Humorului din Suceava, România și am ajuns să fiu un artistă internațională, cu tablouri vândute în toată lumea și o inspirație pentru voi”.
Astăzi pot spune că am succes, pentru că prin experienţa mea pot ajuta măcar o persoană să știe că își poate atinge visele. Dacă eu am putut, oricine poate.
https://www.facebook.com/photo/?fbid=26333641832893498&set=pcb.26333735629550785
https://www.youtube.com/watch?v=thBHFepVIFw&list=PLRL51tBb-FRoPXk76_V2fo60JZKebnieu&index=11
